Plan B

Acest program este o inițiativă a Galeriei Plan B gândită cu scopul de a prezenta practica unor artiști români importanți în formula unui atelier de lucru pornind de la ideea schimbării contextului în care lucrează studenții de obicei și a provocării acestora să-și regândească cunoștințele deja acumulate și să reflecteze asupra unor noi abordări creative și critice.

La atelierul Help Me Lose My Mind sunt invitați să participe studenți interesați de interpretările pe care arta contemporană le poate formula despre contextul social-politic în care lucrează artistul, folosindu-se de obiecte preluate din mediul apropiat (din proximitatea Fabricii de Pensule, din interiorul și curtea sa, prin căutări succesive) și resemantizate într-un cadru de referință nou. Centenarul Dada nu este doar un prilej pentru a sărbători turnura pe care arta modernă o lua în urmă cu un secol, ci și o ocazie de a reangaja o atitudine critică față de cultura mainstream și de a reapropia arta de realitate, până la momentul când cele două fuzionează, dând naștere unor noi înțelesuri despre lumea înconjurătoare. Atelierul condus de Belu-Simion Făinaru invită la redefinerea instrumentelor folosite de artă și experimentarea unor modele de lucru relevante pentru viitor. Lucrările realizate în cadrul acestui atelier se vor baza pe discuții despre raportul dintre artă și memorie, politică și identitate, prin incursiunea istorică în spiritul și gesturile dadaismului.

Prima întâlnire va avea loc luni, 23 mai, de la ora 10.00, urmând ca restul programului să fie stabilit de comun acord cu participanții. Atelierul durează cinci zile (23-27 mai 2016) și sesiunile de lucru vor include atât prezentări vizuale realizate de Belu-Simion Făinaru, cât și muncă practică de atelier. De asemenea, va avea loc o expunere a rezultatelor atelierului și o întâlnire cu publicul pe 28 mai, începând cu ora 18.00.

Participarea este gratuită, pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile. Înscrierea se poate face până pe 20 mai folosind acest formular.

Pentru mai multe informații, contactați-ne pe email: planb.workshop@yahoo.ro

Coordonator ateliere: Diana Marincu

Belu-Simion Făinaru (n. 1959 în Romania) trăiește la Haifa, Israel. Lucrările sale au fost prezentate în expoziții de grup precum Documenta, Kassel (1992), Bienala de Artă de la Veneția (1993), Bienala Sonsbeek 9, Arnhem (2001), Bienala de la Havana (2006). Expozițiile sale personale includ: The Fullness of the Void, Galeria Plan B, Berlin (2015), 4 Broken Walls, Galeria Anca Poterașu, București (2013), Nothingness – The Poetics of Void, Plan B Cluj (2012), Everything is going to be alright, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu (2010), Jewish Kitchen, Muzeul de Artă Contemporană Herzliya (2003), Out of Place, MuHKA Museum voor Hedendaagse Kunst Antwerpen (2001), Belongs Nowhere and to Another Time, Muzeul de Artă Modernă, Saitama (2001), Connection to Aleph, Muzeul Israel, Ierusalim (1997/1998). Alături de activitatea sa artistică, Făinaru este lector invitat la universități din Belgia, Japonia și Israel. În 2010 a fondat Bienala Mediteraneană de Artă Contemporană din Israel, al cărei director este până în prezent. În 2015 a înființat AMOCA – Muzeul Arab de Artă Contemporană din Sakhnin.

eveniment facebook


Evenimentul face parte din proiectul Hotspot.art – Artă și Cultură Contemporană pentru Comunități, finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României și derulat de Fabrica de Pensule.