Bar / Etajul Unu

INTRO:FESTIVAL este prima întâlnire dintr-o serie de discuții non-formale despre cadrul specific al artelor performative în context local și național, organizate în cadrul proiectului Linia de Producție al Fabricii de Pensule. Sunt invitați să participe toți cei interesați de managementul artelor performative, dar și cei interesați de o temă specifică abordată în cursul întâlnirilor organizate săptămânal în luna octombrie.

Prima întâlnire va fi o ocazie de a cunoaște doi producători culturali din Cluj cu experiență în organizare de festivaluri internaționale. Miki Braniște și Kinga Kelemen vor aborda teme legate de organizare de festival, concept și curatoriat, co-producții și rețele, echipă și voluntariat, etc. Formatul discuției este unul interactiv și se ajustează în funcție de întrebările specifice ale participanților.


Miki Braniște este la bază manager cultural și s-a dezvoltat profesional ca producător de spectacole și curator al Festivalului TEMPS D’IMAGES de la Cluj. Este interesată de artă că factor de dezvoltare al comunității în care activează. Preocupată de transformările economice și social-politice care traversează societatea globală, se implică în proiecte culturale alături de artiști inspirați de imaginea timpului nostru.


Kinga Kelemen este asistent universitar la Facultatea de Teatru și Televiziune – Departamentul Maghiar de Teatru și manager cultural cu o experiență bogată în domeniul artelor spectacolului în diferite roluri de la secretar literar și manager marketing PR/ marketing la dramaturg, de la coordonator de festivaluri internaționale la producător de spectacole independente. Este membru fondator și director executiv al Asociației GroundFloor Group, organizație nonguvernamentală de dans contemporan din Cluj, producător de spectacole de dans/teatru și organizator de ateliere, workshopuri tematice pentru dansatori, actori, precum și producătoare a Festivalului Internațional de Improvizaţie: Trans-Contact.