Lateral ArtSpace

De obicei, aici ar trebui să fie o explicaţie pseudo-articulată şi absolut-imposibil-de-pătruns-cu-ochiul-minţii despre demersul artistului, un fel de „de ce?” decupat în expresii pe care uneori nici autorul nu le pricepe. Stai şi citeşti, dai din cap afirmativ, şi neapărat ţii mâinile la spate ca să vadă lumea că eşti doct, şi te prefaci că te-ai prins cu ce consumă „opera” din faţa ta. Înghiţi în sec, şi treci la privit lucrările.
În cazul de faţă, nu o să citeşti esee despre nimic. Şi nici nu o să priveşti lucruri pe care nu ştii de ce le priveşti; nu că asta ar fi ceva deranjant, dar poate deveni, în timp, plictisitor.
George Roşu vine cu o serie de poveşti, amintiri şi întâmplări servite ca delicatese ale rutinii şi banalului pe fundul unor farfurii de carton, desenate cu acuarelă, cariocă şi pix.
George Roşu desenează aproape tot timpul. Când nu desenează, George se uită la oameni care se uita la oameni, desfiinţează şi ilustrează definiţii şi clişee, scrie nano-poveşti pentru copii şi visează scenarii de filme, neapărat moderne.