Bar / Etajul Unu
  • Event Time:

Sâmbătă ne vom pune la încercare percepţia şi ne vom juca cu ⚫ puncte⚫   alături de Mihai Iepure-Górski și Weronika Górska. Punct cu punct vom construi imagini, vom reprezenta obiecte şi, de ce nu, ne vom defini realitatea aşa cum o înţelegem.

↠ Înscrieri: https://goo.gl/forms/MYAtmoW19nKfQGVg1

↠ Taxă de participare: 20 lei
↠ Număr maxim de participanți: 10 copii / atelier

↠ Facilitator atelier: Apai Emese – emeseapai@gmail.com
↠ Organizatorii vor pune la dispoziție toate materialele necesare pentru fiecare ARTbecedar. Atelierele vor avea loc la Fabrica de Pensule, etajul întâi.

Îi numim pixeli pe ecranele viu colorate ale aparatelor electronice; alteori se numesc raster şi construim cu ajutorul lor imagini şi texte pe paginile cărţilor şi revistelor, iar dacă ne uităm mai atent, mai aproape şi mai aproape le vom găsi peste tot, în culori variate, aduse de lumină pe partea fotosensibilă a aparatelor de fotografiat şi chiar în interiorul ochilor noştri.

În Istoria Artei au fost motiv de revoluţie, subiect de dispută şi rezoluţie. Impresioniştii şi apoi Pointiliştii au fost fascinaţi de ele, le-au teoretizat şi utilizat cu religiozitate. Punctele par să fie strâns legate de modul în care percepem (vizual) lumea din jurul nostru şi modul în care ne raportăm la ea de asemenea.

_ _ _ _

Mihai Iepure-Górski este născut în Alba-Iulia în anul 1982. Locuieşte la Cluj-Napoca. După absolvirea cursurilor la Universitatea de Artă şi Design şi obţinerea diplomei de master, Mihai a început să lucreze într-o varietate de medii. Expunerile sale recente includ un show solo la Galeria Sandwich din Bucureşti, altul la galeria :Baril în Cluj-Napoca curatoriat de către Diana Marincu şi participarea la multe alte expoziţii de grup din România, Italia, Letonia și Ungaria.

_________________________

ARTbecedar este un program dedicat celor mici, în care părinții își pot împlica copiii în activități creative conduse de artiști din Fabrica de Pensule și din comunitatea artistică din jurul acesteia. Copiii au ocazia de a intra în contact cu artiștii și de a învăța de la ei despre diferite tehnici și medii artistice, prin activități practice și jocuri. Fiecare sesiune este condusă de un artist coordonator și un facilitator care ajută la comunicarea grupului și la păstrarea unei dinamici active, prin care toți copiii participă la activități. Prin participarea la atelierele ARTbecedar copiii acumulează, printr-un limbaj accesibil lor, cunoștințe despre arta contemporană, familiarizându-se cu teme, subiecte sau artiști contemporani.

_________________________

ARTbecedar este un program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.