Născută din ideea câtorva membri ai comunității artistice de la Fabrica de Pensule, precum și din nevoia unei platforme comune de discuții, Biblioteca de artă contemporană @ Fabrica de Pensule își propune să fie un loc în care cărțile sunt văzute ca o punte de legătură între oraș, comunitate și Fabrica de Pensule.

pens

Biblioteca este o colecție de publicații de artă, acoperind o gamă largă de subiecte și teme, care își propune să ofere studenților, cetățenilor și trecătorilor posibilitatea de a găsi pe același raft o serie de materiale care de obicei lipsesc din bibliotecile tradiționale sau librării – de la cataloage și volume de teorie și eseuri până la ediții self-published și pliante.

Biblioteca de artă contemporană @ Fabrica de Pensule face un apel către artiști, curatori, producători culturali, teoreticieni, publiciști de a contribui la crearea unei colecții speciale de materiale tiparite selectate de cercul nostru extins de prieteni și susținători. Veți avea oportunitatea de a sprijini dezvoltarea unui raft de bibliotecă personal, care va purta amprenta, opțiunea subiectivă și numele fiecărui contributor.

Colecția găzduită de rafturile bibliotecii va fi îmbunătățită de alegerea tuturor celor care doresc să propună o selecție personală de publicații care reflectă interesele subiective ale fiecăruia, dezvoltate în timp și într-o anumită zonă geografică, care acoperă și reflectă o largă gamă de subiecte posibile, în scopul de a sublinia nu numai ediții instituționale, dar, de asemenea, și alte subiecte de multe ori ignorate sau etichetate ca producție periferică.

Fiecare colecție va fi prezentate în cadrul programului bibliotecii, ca parte a unei serii de evenimente care vor prezenta teoretic și fizic conținutul acestor teme. În afară de aceste momente, cărțile și publicațiile vor fi disponibile pentru publicul larg, oferind privitorului posibilitatea de a intra pe ușa spre o nouă lume vie dintre pagini tipărite.

Dacă doriți să contribuiți, puteți dona o carte, publicație, catalog sau orice alt material tipărit, pe care le considerați interesante și relevante pentru arta și gândirea contemporană. Contactați-ne pentru mai multe detalii și pentru a afla unde este cel mai apropiat loc unde ne puteți trimite publicația donată la oana.hodade@gmail.com sau trimiteți direct la:

Fabrica de Pensule (ATTN: Oana Hodade)
Henri Barbusse 59-61
Cluj-Napoca 400616 / România

Download lista cărți

Share with your friends










Submit